Vlad Chiricheș a făcut un meci foarte slab la debutul pentru Napoli în Serie A, eșecul cu 1-2 de pe terenul lui Sassuolo. Internaționalul român a făcut foarte multe greșeli în apărare și a fost certat la un moment dat de Pepe Reina.
Fostul fundaș al Stelei a acceptat oferta lui Napoli, în speranța că-și va relansa cariera după o aventură nu tocmai fericită la Tottenham. În week-end, fundașul român a debutat în Serie A pentru noua sa echipă, însă evoluția sa a fost slabă. Chiricheș s-a complicat inutil în mai multe faze care au fost aproape să se lase cu gol pentru adversari.
De asemenea, fundașul de 25 de ani a greșit mai multe pase în zone periculoase, în tentativele sale de a urca în atac. La un moment dat, la un marcaj lejer făcut în careu care s-a terminat cu o ocazie foarte mare, apărată însă de portarul lui Napoli, Chiricheș a fost certat de Reina. Imaginile l-au surprins pe portarul spaniol în timp ce-i cerea pe un ton nu tocmai prietenos să fie mult mai atent și concentrat.
Site-ul hitc.com scrie că Vlad Chiricheș a avut un debut neconvingător și notează că românul a fost folosit în fața titularului Kalidou Koulibaly, „o decizie interesantă prin care antrenorului Maurizio Sarri”. Sursa citată mai scrie că „românul trebuie să muncească mult pentru a-i convinge pe fanii lui Napoli de valoarea sa”. Nu este exclus ca Vlad Chiricheș să fie trecut pe bancă, în cazul în care nu va reuși să convingă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER